Educatia speciala si elemente de didactica. Principiile didacticii

Principiile didacticii reprezinta un set de norme generale care orienteaza si imprima un sens functional procesului de invatamant, asigurand acestuia premisele necesare indeplinirii sarcinilor si obiectivelor pe care le urmareste in desfasurarea sa.

1. Principiul unitatii /corelatiei dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract in predare-invatare (principiul intuitiei)

Conform acestuia, orice proces de cunoastere se sprijina pe perceptie, iar elevii au nevoie de suport intuitiv in intelegerea si asimilarea noilor cunostinte /informatii. In procesul de invatamant cunoasterea presupune parcurgerea a trei etape :

-              cunoastere senzorial-perceptiva prin contact direct cu materialul faptic sau cu realitatea inconjuratoare

-              trecerea de la concret la abstract prin operatiile gandirii( notiuni, definitii, reguli, etc.)

-              transpunerea in practica a notiunilor, definitiilor, regulilor ceea ce presupune o noua concretizare prin exemplificare.

In conformitate cu acest principiu, educatorul va urmari:

-              selectarea materialului didatic potrivit functiei pe care o are intuitia in invatare

-              folosirea rationala si adecvata a materialului didactic

-              solicitarea intensa a elevului de a efectua activitati de manipulare, observare, selectare, analiza, sinteza, comparatie, verbalizare, etc.

-              dozarea atenta a raportului dintre cuvant si intuitie (evitarea verbalizarii excesive in detrimentul timpului acordat  secventei intuitive a invatarii)

Acest principiu are o relevanta mai mare in cazul elevilor cu deficiente mintale, deoarece intuitia are un rol compensator, acela de a crea imagini/reprezentari mintale active cu care sa poata opera in plan conceptual si notional.

2. Principiul accesibilitatii si tratarii diferentiate, individuale –poate fi realizat prin respectarea particularitatilor psihice determinate de tipul si gradul deficientei. Regula de baza este in acest caz stabilirea corelatiei intre simplu si complex, cunoscut si necunoscut, particular si general, concret si abstract.
3. Principiul respectarii particularitatilor de varsta si individuale . Activitatea educativ-recuperatorie trebuie sa se bazeze pe relatia existenta intre invatare si nivelul de dezvoltare al elevului, cu respectarea particularitatilor individuale, a naturii interioare si a personalitatii educatului, cu valorificarea la maxim a potentialului intelectual si aptitudinal al acestuia.
4. Principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii , urmareste: 

-              asigurarea succesiunii activitatilor educative dupa o logica stricta a informatiei

-              selectarea si corelarea cunostinelor dupa esentializarea lor

-              integrarea cunostintelor in sisteme evolutive corspunzatoare

-              programarea proceselor si operatiilor cognitive in vederea dezvoltarii ritmice si intensive a capacitatii de cunoastere a elevului cu CES

Realizarea acestui principiu  se face cu precadere prin intermediul documentelor scolare (planuri de invatamant, programe analitice, manuale scolare) si prin activitatea de planificare a lectiilor de catre educator. In cazul deficientilor mintali se tine seama de reluarea anumitor categorii de informatii si cunostinte.

5. Principiul integrarii teoriei cu practica, exprima necesitatea stabilirii unei legaturi directe intre insusirea cunostintelor si aplicarea lor in conditii practice variate. Acest principiul este avantajos in procesul educativ-compensator, mai ales pentru elevii cu deficiente mintale si senzoriale .
6. Principiul participarii constiente si active a elevilor la activitatea educativ-compensatorie si recuperatorie.

Conform acestui principiu, elevul trebuie sa devina, din obiect al invatarii, subiect  al propriei formari si al propriului proces de dezvoltare, ca rezultat al activitatii sale pe plan intelectual si fizic.

Procesul de invatare se realizeaza prin reorganizarea permanenta a vechilor structuri cognitive prin integrarea noilor informatii.

In cazul elevului deficient mintal, dat fiind caracterul sau hipoactiv(lent, nemotivat, dezinteresat) sau hiperactiv( necontrolat, precipitat, repezit) activismul sau este neprodutiv, procesul de interiorizare se desfasoara anevoios, componenta verbala avand o participare sumara, defectuoasa, ce nu reuseste sa asigure nivelul de generalizare.

Astfel, efectul acestor tulburari afecteaza semnificativ acomodarea elevului la situatia de invatare proces care de multe ori nu intervine spontan in a modifica, reorganiza vechile informatii in raport cu noile cunostinte invatate.

7. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor- conform acestui principiu in activitatea instructiv-educativa, insusirea cunostintelor nu are la baza stocarea in lant a acestora    ( ca in cazul deficientului mintal) ci ordonarea si incadrarea in sisteme flexibile unde pot fi usor actualizate si valorificate in rezolvarea sarcinilor scolare.

Aplicarea acestui principiu presupune:

-              asigurarea aplicabilitatilor cunostintelor si utilizarea lor in situatii concrete de viata

-              fixararea informatiei in contexte variate de invatare

-              stimularea intelegerii noilor cunostinte

-              evitarea memorarii mecanice a acestora

-              solicitarea elevilor de a se exprima pe cat posibil cu cuvinte proprii

-              evaluarea cumulativa (sumativa)

-              evaluarea continua( formativa)

Alaturi de aceste principii, care nu sunt altceva decat adaptari ale didacticii generale in educatia speciala, mai intervine un principiu fundamental:

 Principiul asigurarii unitatii instructiei, educatiei, compensarii, recuperarii si/sau reeducarii.  Conform acestuia, fiecare activitate din procesul de invatare, trebuie sa vizeze pe langa componenta instructiv-educativa si o componenta compensatorie si recuperatorie prin antrenarea resurselor psihofizice functionale ale copilului in asimilarea si dezvoltarea abilitatilor necesare adaptarii si integrarii socioprofesionale a acestuia .

Noile tendinte si inovatii promovate de educatia incluziva au relevat inca din 1999 alte cateva principii didactice, menite sa sustina procesul educativsi compensator-recuperator al elevilor cu CES si anume:

Principiul drepturilor egale – fiecare fiinta umana are dreptul la o dezvoltare personala, sociala si intelectuala si trebuie sa aiba ocaziile de a-si desavarsi potentialul propriu de dezvoltare.

Principiul unicitatii si individualizarii – fiecare fiinta umana este unica prin trasaturi de caracter, interese, abilitati, motivatii si nevoi de invatare.

Principiul diversitatii – sistemul educational trebuie astfel proiectat incat sa ia in calcul si sa-si asume intreaga diversitate a categoriilor de beneficiari carora li se adreseaza.

Principiul accesului si participarii – toti cei care au nevoi/cerinte speciale de invatare si/sau dezvoltare trebuie sa aiba acces la  o educatie adecvata si de calitate. 

“ Unde mergem noi, Niculae?” ( Ilie Moromete ) –Marin Preda : “Morometii"

Intr-o lume a neputintei generale, a deznadejdii si minciunii,  ridicate la rang de virtute, in care autoritatile nu gasesc resurse pentru nimic din ceea ce reprezinta esenta existentei noastre si anume sanatatea, educatia, munca, iata-ne antrenati in valtoarea nerealizarilor unora si altora, “victime colaterale “ ale lacomiei si intereselor personale, marunti slujbasi ai limitarilor de tot felul, constransi sa ne  ducem mai departe, ca mai mereu, munca sustinuta doar prin efortul si abnegatia personale .

Desi de mult apuse vremurile lui “ Hei rup!”, ne regasim si astazi in postura de luptatori cu morile de vant .

Dupa ani si ani in care actul educational s-a degradat in principal datorita nepriceperii si inconstantei decizionale a autoritatilor, invatamantul special si asa Cenusareasa celorlalte discipline in ierarhia Inspectoralelor Scolare Judetene, a suferit la randu-i in caderea generala. Diminuarea numarului de clase si implicit a numarului de catedre didactice, precum si comasarea scolilor speciale a creat un haos in randul elevilor si parintilor, dezorientati si destabilizati .

Criteriile dupa care mai marii diriguitori ai invatamantului romanesc au decis sa stabileasca numarul de elevi dintr-o clasa, fara a particulariza cerintele dupa gradul de deficienta  al celor inscrisi isi spune cuvantul in dificultatile cu care se confrunta profesorul de educatie speciala, profesorul educator si educatorul la clasa .

As fi curioasa sa aflu daca macar o singura data un reprezentant al autoritatilor in domeniu a mers pe teren si a vazut cum se aplica hotararile luate de domniile lor si ce eforturi sunt nevoiti sa faca toti cei care se ocupa de educatia speciala a copilului deficient mintal grav.

Intr-o clasa cu mai mult de sase copii, oriunde in lumea civilizata exista  mai multe persoane care sustin simultan activitatea educativa si  terapeutica a elevilor cu deficienta mintala grava. Astfel, profesorul de educatie speciala, care de altfel trebuie sa conceapa si sa aplice pentru fiecare din cazurile pe care le are in clasa, planuri de interventie personalizata structurate dupa specificul bolii fiecaruia, nivelul de deprinderi si abilitati dobandite de catre fiecare elev in parte, trebuie sa se adreseze tuturor elevilor sai simultan fie prin activitatea educativa , fie prin activitatea terapeutica  si compensatorie , astfel ca doar prin “clonare” ar putea sa se multiplice  de cate ori este necesar pentru a oferi egala atentie subiectilor sai.

Noi insa, “ la teorie stam bine, dar practica ne omoara “! Clasa are cati elevi e scris in directive, profesorul de educatie speciala este singur la clasa, dar PIP-ul trebuie aplicat asa cum prevede metodologia, pas cu pas, individualizat, conform obiectivelor psihopedagogice dupa care a fost conceput.

Si in atare conditii spuneti-mi  unde este eficienta actului educational, cine pierde si cine are de castigat de pe urma unei atare situatii fara iesire!

Ce te faci, daca in grupul pe care-l pastoresti, exista cel putin un copil pentru care deprinderile de mers singur la toaleta nu exista – ce se poate intampla intr-o clasa, cu ceilalti elevi, atunci cand profesorul este nevoit pentru a satisface necesitatile fiziologice ale elevului si a consolida deprinderile elementare ale acestuia, sa-l insoteasca la toaleta? Ceilalti nu vor ramane nesupravegheati in acest rastimp? Sau poate se transpune profesorul in doua universuri  paralele, pentru a putea sa se afle simultan in doua locuri!

In aceasta situatie chiar as fi curioasa ce solutie ar adopta domnii de la Ministerul Educatiei care decid soarta copiilor si a parintilor acestora, beneficiari ai sistemului de invatamant special!

Fac toate aceste trimiteri la cazul elevilor cu deficienta mintala grava , deoarece paleta de activitati educative, terapeutice si compensatorii ce li se adreseaza este extrem de dificil de aplicat si pentru eficienta maxima este necesara selectarea metodelor si procedeelor didactice utilizate in transpunerea  pas cu pas a planurilor de interventie personalizata .

As dori ca autoritatile sa inteleaga ca acesti copii au de cele mai multe ori afectiuni asociate, ca nu pot fi adunati in aceeasi clasa elevi cu acelasi tip de trasaturi psihomotrice si nici cu aceleasi manifestari comportamentale. De cele mai multe ori sunt individualitati care trebuie abordate personalizat si carora este necesar sa li se acorde o atentie deosebita .

Stiind cu ce situatii se confrunta personalul didactic ce ofera suport educational acestei categorii de elevi , mi-ar placea sa vad mult mai mult realism , consideratie si sprijin din partea autoritatilor, sa lasam la birou teoriile si sa vedem cum putem oferi acestor elevi sprijinul real de care au nevoie.

Dar din pacate, pentru asta sunt necesari bani , care nu sunt disponibili in genere pentru invatamant si sanatate si cu siguranta  nu vor fi alocati in niciun caz invatamantului special, in suplimentarea personalului didactic si auxiliar , pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a programelor si proiectelor educationale si terapeutic-recuperatorii !

“ Unde mergem noi, Niculae?”( Ilie Moromete ) –Marin Preda :  “Morometii"

Profesor in invatamantul special – o mare provocare

Dragii mei prieteni, colegi si parinti cunoscuti sau neintalniti pana astazi, am decis sa demarez proiectul acestui blog, pentru a fi mai aproape de toti cei care, intr-un fel sau altul, au contact cu ceea ce inseamna sufletul, inima si mintea copilului cu CES ( cerinte educationale speciale ).

Prin prezenta mea aici, incerc sa impartasesc cu voi toti experienta capatata la catedra, dincolo de limitele pe care programele scolare, metodologia psihopedagogiei speciale si instrumentele acesteia ni le impun.

Desi ca formare de baza sunt profesor de fizica, am avut privilegiul de a lucra cativa ani in invatamantul special, la cateva scoli din orasul meu, ca profesor de educatie speciala, fapt care mi-a oferit posibilitatea de a capata experiente nebanuite atat in plan psihopedagogic, cat si in plan personal, emotional si motivational .

Pentru multi dintre colegii nostri, sunt convinsa ca lucrul cu copilul cu CES, in special in cazul deficientei mintale usoare, moderate sau severe este o necunoscuta, un mod ciudat si extrem de dificil “ de a fi profesor “. Pentru mine insa, totul a inceput ca o provocare pe care mi-a lansat-o noutatea din domeniu, iar  rezultatele muncii mele nu au incetat sa apara – mai incet, dar sigur.

A fi profesorul unor astfel de elevi, inseamna infinit mai multa rabdare si perseverenta, caci pasii sunt marunti si greu de parcurs!

Aici nu discutam despre performanta pe care ti-o confera olimpiadele scolare, concursurile de competenta, etc.unde diplomele si premiile sunt rezultate imediate!

Aici, prima linie trasata dupa model si prima recunoastere a unei imagini sunt victorii de necontestat! Selectia obiectelor dupa criterii date, realizarea primului puzzle,  sunt alte si alte realizari deosebite  care pentru copilul deficient mintal sunt victorii in razboiul unitar dus de trio-ul profesor-elev-parinte pentru a crea un drum lin si accesibil in societate.

            Profesorul de educatie speciala trebuie sa fie mai intai parinte al acestor copii, sa le cunoasca tipicurile, abilitatile, deprinderile, automatismele, instabilitatile psihice si motrice.

Intr-un cuvant, trebuie sa studieze foarte bine fundatia, pentru a-si alege metodele eficiente care vor duce la construirea edificiului –slefuirea mintii copilului, formarea de deprinderi si acumularea de cunostinte, fie si numai de baza.

            Imi propun ca in articolele viitoare sa prezint atat notiuni de metodica si psihopedagogie speciala, precum si cateva idei de interdisciplinaritate si aici fac referire la modalitati de predare a fizicii pentru elevul cu CES. Voi incerca structurarea articolelor de metodica si pedagogie avand ca punct de reper programa pentru examenul de titularizare in invatamantul special.

De asemeni, un capitol aparte va fi dedicat experientei pe care am trait-o cu ceva ani in urma, lucrand cu prima grupa de prescolari autisti, infiintata in invatamantul special din Craiova.

A fost cu adevarat o mare provocare!

            Pe de alta parte, imi propun sa postez aici cateva modele de documente scolare uzuale care sper sa fie orientative pentru cei care debuteaza ca profesori in invatamantul special.Voi demara  publicarea unor modele de planuri de lectie si planuri de interventie personalizata, poate astfel colegii interesati vor beneficia de un ajutor pe care eu insami nu prea l-am gasit la momentul potrivit.

            Sper ca aici “sa ne bem cafeaua “  impreuna, sa schimbam impresii, noutati, metode si solutii!

            Va  salut pe toti si va astept sa dezbatem impreuna diverse problematici!